BIM are atâtea definiții, câte persoane există și din păcate definiții limitante. Voi încerca să spun o definiție - definiție e prea mult spus. Foarte multă lume limitează BIM la a spune că BIM este un model 3D. Ăsta a fost unul din lucrurile pe care am vrut să le clarific în misiunea asta a mea. Pentru mine BIM nu este este modelarea informațiilor de orice gen există pe un proiect. De la planșe. Planșele sunt un fel de informații și fac parte din BIM. Dar este un tip de informații precar, care din păcate nu poate fi folosit, nu dă rezultate foarte bune pe termen lung din mai multe motive. Necesită foarte mult efort pentru a fi menținut, pentru a fi comunicate informația între părți, pentru a fi înțeleasă de mulți participanți în proces.

În schimb, cât de ușor este dacă are un model 3D? Și vedeta toate dimensiunile Și vede clar dacă o țeavă intră într-un perete. E destul de evident. Eu cred că nu este atât de important să avem o definiție prea riguroasă la BIM. Cel mai important este de fapt să înțelegem noi care sunt lucrurile cele mai importante ca un proces, ca BIM să funcționeze. Pentru a avea un workflow foarte fluent și cu rezultatele cele mai bune posibile, avem nevoie de colaborare. Ca toate părțile implicate în proiect să colaboreze, să dea share la informații, să pună la dispoziție informații și să lucreze în același scop nu fiecare cu agenda proprie. Focusul este foarte mare pe arthitecți, ingineri... cum livrează proiectele, dar de fapt problema, rădăcinile problemei se află la beneficiari, care nici măcar nu știu că au nevoie și că ar putea avea un impact mai mare în tot procesorul. Din nou, din cauza sau datorită nouă, arhitecților și inginerilor, pentru că ei sunt sfătuiți tot de noi Bineînțeles că sunt agenții sau firme care au in house arhitect și inginer sau au angajați cu competențele necesare. Și da, ăia să spunem ca ar putea face niște requirements for information sau caiete de sarcini. Eu asta am înțeles, după toate discuțiile pe care le-am avut și după miile de webinarii la care am mai participat. Nu e atât de important ce anume înseamnă, e importanță sa calificăm un pic asupra concepțiilor greșite. Model 3D este parte din BIM și este o parte foarte importantă, dar nu este numai el BIM, să nu ne focusăm numai pe asta.

Modelul 3D s-ar putea să nu fie cea mai eficientă manieră în care să livrezi informații. Important este să avem un obiectiv comun. Să avem un set de reguli pe care toată lumea să încerce să le respecte. Asta nu pot să faci dacă nu ai colaborare și transparență pe un proiect - între actori . Dacă nu ai asta, nu se poate sub nicio formă. Astea sunt lucruri foarte, foarte importante.

Nu știu cât de obiectivă poate fi părerea mea pentru că eu întreaga mea carieră și întreaga mea viață profesională am locuit și am lucrat aici. Nu prea pot compara cu o altă experiență din România sau din altă țară, dar după feedback-ul pe care îl primesc companiile din Norvegia, atât cele de stat, cât și cele private, după premiile pe care le câștigă la conferințe internaționale, cred că nivelul este unul destul de avansat. Nivelul de înțelegere și de implementare Aici sunt niște factori destul de importanți, care au contribuit pe parcursul timpului pentru acest progres Nu a fost o călătorie ușoară. În Norvegia se vorbește de BIM după 2000 Am foarte mulți invitați la podcast sau la videocast din Norvegia care și-au început cariera în BIM în 2000, 2001, 2002, 2003, chiar și înainte de de 2000 unii dintre ei Acum în Norvegia nu mai este sub nicio formă întrebarea "are rost să folosim BIM?" Întrebarea care este acum: "cum facem să fie cât mai eficient?" Aș îndrăzni să spun că nu cred că există nicăieri în lume cerințe atât de îndrăznețe pe proiecte ca în Norvegia În cele 52 de episoade sunt soluții, tool-uri care au schimbat perspectiva și simți că ar putea să ajute cât mai mult și pe cei care ne urmăresc?

Sunt foarte multe aspecte când vine vorba de BIM, dar unul destul de ignorat este factorul psihologic, mult mai important Asta e problema cea mai mare la noi este foarte dificil să ne schimbăm obiceiurile. Aici vorbim de cele mai puternice (financiar) instituții ale statului care au făcut asta și probabil au pierdut bani 10 ani la rând și abia acum încep să culeagă rezultatele, dar nu au ceva concret ca să spună: "Da! Am economisit atâția bani pe proiectul ăsta". O știi, probabil, prin 2050 sau prin 2025 - 2030, când începe să se concretizeze roadele acestui efort. Pentru că avem de-a face cu proiecte care sunt pe termen atât de lung E foarte, foarte importantă implicarea instituțiilor statului Făcând o sumarizare la toată nebunia asta, nu ar trebui să fim ancorați în într-o soluție software și cu atât mai mult, din punct de vedere al beneficiarului, nici nu ar trebui să-l intereseze. El ar trebui să aibă cerințe clare. Poți să folosești ce vrei tu Eu am nevoie asta da asta. Îmi trebuie informația pentru ușile alea, culoarea, certificare etc.

Ținând cont de câte probleme există în toate aceste colaborări, aș îndrăzni să spun că blockchain ar fi cam singura soluție care ne-ar putea aduce ceva lumină și progres semnificativ, dar sunt foarte multe challenge-uri acoloLa nivel de blockchain cred că e exact ceea ce avem noi nevoie în industria noastră. Am auzit ceva dezbateri, ceva discuții, dar foarte subțirel. Imaginează-ți că fiecare soft care proiecte pilot sau proiecte în procesul de învățare să fie free, dar când intră în execuție, în testare, în proiecte, să poate să aibă o valoare reziduală . Cel care a dezvoltat softul să câștige în perioada de exploatare sau de la un anumit segment încolo sau când se face un anumit transfer, să câștige pe termen lung, dar pe termen scurt scopul să fie de a ajuta la toate colaborarea asta.

Îmi vine în gând un lucru și mai evident De ce blockchain ar fi o soluție în cazul ăsta? Gândește-te din punct de vedere al unui beneficiar Pentru beneficiar, teoretic, ar fi mult mai bine, pentru că tu stabilești un proces, stabilești un plan pentru care plătești pe parcurs în momentul în care îți sunt deblocate anumite borne În felul ăla, transparență e acolo Nu trebuie să te mai gândești la toate aspectele Ai transparență și nimeni nu poate bloca tranzacțiile respective când borna, care a fost stabilită de comun acord, a fost atinsă Cand aia se întâmplă, are loc o tranzacție. Constructorul este plătit când a construit tot etajul 1 (un exemplu) și toți actorii, oricine implicat acolo vede. Persoana asta a fost remunerată pentru efortul ăla. Toți știu unde ne aflăm pe parcursul procesului. Toată lumea are acces la aceeași informație. Și în același timp, nu poate fi falsificată sau alterată în niciun fel.

Blockchain are ca fundamente la baza acestei tehnologii exact ceea ce avem și noi nevoie. Tu ca proiectant, poți avea un impact, dar impactul cel mai mare poate venii de la beneficiar. El are banii. Dacă el se hotărăște ca la începutul proiectului să aloce un 1% sau 5% din proiect pentru a îmbunătăți procesele, lucrul ăla se întâmplă. În schimb tu ca proiectant poți încerca să folosești utool-uri mai eficiente, dar o faci ca să îți faci treaba mai eficient ești interesat Dar mai ești interesat dacă trebuie să trimiți facturi și ești plătit la oră?
Ar mai fi foarte multe alte lucruri de spus, dar sper că în mare am acoperit măcar niște lucruri critice și dacă e să închei, aș avea un mesaj și anume: se întâmplă lucruri foarte avansate și foarte pozitive în Scandinavia nu spun Norvegia Sunt și în Statele Unite niște firme care au abordări foarte avansate, dar în Statele Unite sunt în spate pentru că sunt foarte multe State și e dificil să se găsească un acord comun Dar ce vreau să spun e asta: nu fiți orgolioși și nu fiți ancorați și prea conservativi cu ceea ce faceți.

Încercați să vă deschideți puțin, nu mintea, să vă deschideți un pic dorința de a vă uita un pic la ce fac nordicii. Fac ceva bine acolo? Care e motivul? De ce anume fac? Nu ascultați doar ce spun eu, puteți cerceta. Găsiți foarte mult pe internet, foarte multe informații.

Puteți găsi niște chestii care dacă le puteți implementa măcar parțial sau să vă gândiți la ele, v-ar ajuta enorm fie la nivelul de companie, fel al nivel personal. Îți va aduce mai multe oportunități Job-uri mai bune, mai bine plătite Atâta vreme cât ești interesat. Dacă vrei să contribui, dacă vrei să ajuți, să faci ceva...

Dacă funcționează în Norvegia, de ce crezi că nu ar putea funcționa și-n alt loc? Nu trebuie să inventăm roata. Hai să încercăm să vedem ce există, ce funcționează cât de cât Să vedem ce ar putea fi implementat și la noi.

ST: Există un program absolut minunat în România de mai mulți ani de zile, care se cheamă "de-a arhitectura", care s-a dezvoltat extraordinar și au creat o programă, niște elemente care oferă în școli noțiuni de cultură de bază despre arhitectură. Sigur că a fi arhitect înseamnă a avea un rol foarte important în crearea arhitecturii, care înseamnă ceea ce oamenii construiesc și folosesc, și toate consecințele construirii. Asta este arhitectura. Nu e doar obiectul construit și spațiul, dar și calitățile pe care le are, valorile care se obțin, bucuriile pe care le produc casele utilizatorilor. Am spus că arhitectul are un rol important pentru că nu i se datorează doar lui lucrul acesta. Arhitectura este, dragi copii, sport de echipă. Lucrăm împreună cu o serie întreagă de specialiști, de oameni calificați pe tot felul de componente ale clădirilor, ale construcțiilor, un spațiu interior, un spațiu exterior, o serie întreagă de obiecte, de produse, de materiale. Vorbim despre o lume foarte bogată pe care cu toții o întâlnim și o simțim. Acasă, la lucru, la școală și peste tot.

ST: Da! Eu am fost stagiar la Alba Iulia. Era cel mai aproape de Cluj, în 1988 când am terminat facultatea de la București. Îmi aduc aminte că m-a luat un coleg pe șantier, nu era un proiect la care lucrasem, dar m-a luat pe șantier să-l ajut. Lucram în echipă la Institutul de Proiectare din Alba Iulia și era un bloc de locuințe... Am urcat undeva la un etaj superior și pe gaura aceea... am văzut foarte aproape de bloc o macara turn și cu un etaj mai jos era cabina, pe care era o femeie, care era operatorul macaralei și care pur și simplu își făcea pedichiura de la picioare pe bordul macaralei. O imagine foarte specială pentru că trebuia să aștepte până când avea ceva de lucru. Pe șantier e altfel decât pe hârtie, fără îndoială. Și am fost foarte impresionat de întâlnirea cu locul acela în care trebuie să anticipez spațiu pentru că lucrurile arată întotdeauna mult mai rău pe șantier decât ți-ai imaginat și dintr-o dată arată și îți confirma ceea ce te-ai gândit pe hârtie.

ST: Foarte greu de spus. Dar vă spun soluțiile. Nu știu dacă una a fost mai mare decât alta pentru că în toți cei 23 de ani au fost momente, a fost chiar criza crizelor. Din 2009 până în 2012 a fost o criză economică fără precedent în care nu ne-am pierdut echipa. Am mai dat niște găuri la curea, am luat niște decizii de genul ăsta pentru că am și avut intuiția și am și gândit faptul că o echipă făcută cu greu care și-a format o anumită cultură împreună, dacă o pierzi pentru că a apărut o problemă din asta globală - economică, îți trebuie ani de zile să o refaci și în permanență am știut că lucrurile vor reveni pentru că întotdeauna și-au revenit și au mers mai departe. Dar să știți că în proiectare, soluția crizelor este generozitatea. Să îți dai seama că poate un proiect a intrat într-o zonă dificilă, ți-ai consumat resursele, nu mai ai de unde să plătești pe proiect. Nu ți-a ieșit soluția, trebuie s-o schimbi. Iei de la alt proiect și pus acolo. Lucrurile întotdeauna într-un astfel de birou se nivelează. Asta este unul din avantajele unei echipe mari; că a un eșec parțial sau chiar mai solid nu te pune în cap. Există celelalte proiecte, există celelalte pârtii pe care se aleargă care care te ajută să plutești și să treci peste furtună.

ST: Fără îndoială. Nopți nedormite de griji sau de muncă. E o particularitate a profesiei noastre. Dacă o să-mi spună vreun arhitect sau chiar student la arhitectură că a dormit toate nopțile, înseamnă că nu-i adevărat. Toată problema este să îți drămuiești numărul de nopți nedormite și până la urmă lucrurile să fie rezonabile. Există și zile care compensează aceste momente mai grele.

ST: Cu pandemia. Fără îndoială. Cu această această condiție specială prin care am trecut și care ne-a dat un impuls, ne-a dat un imbold, fără îndoială. N-am fi discutat atât de mult de digitalizare, deși ea se petrece de 20 de ani în diverse medii și acum că suntem împreună în construcții, în această industrie, știți foarte bine că există tehnologii care sunt exclusiv bazate pe digitalizare sau chiar procese în construire, nu numai de proiectare, de fabricație, de măsurare de servicii, de implementare a unor soluții de management samd., dar aceste procese nu sunt complete și digitalizarea ar trebui, de fapt, așa cum discutăm acum să integreze toate lucrurile astea pentru că în mod cert odată integrate, sărim într-o altă ligă. Dacă cei care gândesc, cei care administrează și cei care fabrică sau construiesc ar lucra cu aceleași instrumente, ar digera digitalizarea, lucrurile ar fi cu totul altfel.

ST: Nu cred că asta e ordinea lucrurilor. Administrația e pregătită și după ce s-a pregătit, aplică. Eu cred că e invers. Însă e o ciclicitate aici. Trebuie să se pregătească! Și pentru că există anumite părți care au reacționat destul de bine. Chestia asta contaminează alte zone. Eu cred că pasul este ireversibil. Adică din acest moment să ne întoarcem, ar fi de neconceput. Mi-e foarte greu să răspund. Probabil aș fi tentat să spun că nu e pregătită, dar se fac eforturi. Însă lucrurile sunt în mod cert ireversibile. Nu ne mai putem întoarce la epoca de piatră.

ST: Este relativ greu să dau un verdict. Vorbesc din contactele pe care le am și din perspectiva pe care o am. În primul rând BIM-ul nu trebuie confundat cu softurile care reprezintă platforma pe care poți lucra în BIM. Poți folosi softurile respective. Toată lumea le știe, fără să faci BIM, de fapt. BIM-ul e un proces, e un mod de lucru și el presupune ca mai mulți actori care contribuie, să vorbească aceeași limbă, să se întâlnească în acel model digital și de aceea BIM-ul este caracterizat de niveluri: 2 3 4 5 samd. Există clar progrese. Ele vin din zona privată, acolo unde s-a descoperit utilitatea acestui mod de lucru pentru relația cu clientul, pentru utilizarea clădirii și facility management. Dacă această clădire ar fi avut un motel BIM, toate transformările, toate lucrurile ar fi fost o continuare și nu o pornire de la square 1. Sigur că se așteaptă un mare reviriment în domeniul proiectelor publice, în BIM și care în mod firesc e o discuție chiar în plan internațional și european care deja durează de peste zece ani de zile pentru a stabili niște standarde. E foarte dificil să ajungi acolo pentru că o astfel de transformare dacă o faci prin lege și încerci să o implementezi, o să golești piața de furnizori de servicii brusc. Trebuie găsită o soluție incrementală de adoptat BIM-ul.

ST: Vă dau întâi răspunsul scurt: pentru că nu trăiesc altundeva. Pentru că trăiesc la Cluj și nu trăiesc altundeva. Dacă ar trăi altundeva, probabil ar vedea lucrurile altfel. După părerea mea, din lipsă de termeni de comparație. Dar pe de altă parte există aici la Cluj un spirit pe care eu îl observ ca fiind numai prezent ci și benefic de a fi critic, de a fi nemulțumit. Că nemulțumirea înseamnă critică. Dacă lucrul ăsta merge prea departe, în sensul că nimic nu e bine, le-aș pune întrebarea "ce mai căutați pe aici?". Dar faptul că el este de multe ori bine dozat și bine exprimat, aici există un nivel de de critică intelectuală și nu numai de bășcălie sau insultă, sau ochelari de cal care chiar creează un anumit efect asupra celor care trebuie să aibă urechi să audă această critică. Clujul este un oraș critic. Un oraș care a învățat de la el însuși că nu poate progresa decât dacă este critic.. Se pare că suntem încă într-o epocă în care dacă n-o faci strigând mai tare, ridicând vocea sau bătând cu pumnul în masă, nu e băgată în seamă. Încă nu am ajuns acolo încât să spui lucrurilor pe nume subtil, elegant, politicos și rafinat, chiar și ele să producă consecințe. Așa ceva nu produce consecințe. Poate produce la elvețieni, dar la noi nu. Și atunci există această voce ridicată care este vehiculul transmiterii unor mesaje, uneori foarte importante și foarte precise.

ST: Totul a început într o seară între Crăciun și Anul Nou - 2007. Stadionul s-a inaugurat în 2011. În toamna lui 2011, începutul lui octombrie. Se împlinesc 10 ani de când l-am inaugurat. Noi nu am mai făcut un proiect de asemenea amploare și complexitate. Ni s-a părut o eternitate. De fapt, după aceea, prin comparație, am aflat că a mers foarte repede, mai ales că am suferit o criză. Am câștigat acest contract pe baza unui proiect de competiție. Care ulterior, după ce am început să îl dezvoltăm ni s-a schimbat tema, deși am contractat pe un proiect, am primit într-o zi mutarea. Am fost chemat la client, la președintele Consiliului Județean era și primarul, erau mai mulți și au zis: "știți, există o decizie politică, un stadion care trebuia să fie o arenă de fotbal (cu proiectul acela am câștigat concursul) și trebuie să se reîntoarcă la a găzdui pista de atletism". Aia ne dădea peste cap absolut totul. În momentul ăla nici nu am știut. Am făcut așa ture prin oraș. Totuși am constatat (și acum ne aducem aminte cu bucurie de perioada aceea) că această criză ne-a mobilizat extraordinar și a trebuit să găsim niște soluții. Nici nu știam cum să rezolvăm acest impas și lucrurile au mers mult mai repede decât merg într-o formulă normală. Șantierul a început undeva în 2009 și 2011 totul era gata, și aș putea spune că ne mutasem pe șantier. Adică numai nu dormeam acolo, dar mergeam și noaptea. Mai ales când am făcut testele de unde nocturna și de lumini samd., ne prindea după miezul nopții. A fost fantastic! A fost o experiență absolut înălțătoare pentru toată echipa și avem niște amintiri grozave.