Dezvoltare urbană după modelul finlandez

Construcțiile și piața imobiliară din România nu au fost afectate de primul an al pandemiei. Datorită dezvoltării acestui domeniu și serviciile conexe precum cele de topografie și scanare 3D au avut de câștigat. Ce înseamnă să scanezi un oraș 3D sau o clădire? Cum ar fi să avem orașele și clădirile digitalizate sau chiar să avem un altfel de acces asupra lor? Cum se poate face o dezvoltare urbană sustenabilă și colaborativă după modelul finlandez?

Am pornit acum 7 ani, două persoane. În prezent suntem o echipă de peste 50 de profesioniști. Ne-am inspirat foarte mult din ce se întâmplă în afara țării și am încercat să facem tot ce ține de noua tehnologie: topografie, scanare 3D, măsurători cu drone – LIDAR, ajutând cât mai mult piața construcțiilor din România, dar și tot utilizatorii de spațiu construit.

Dezvoltare urbană după modelul finlandez

Eugen: Poate e un termen pe care mulți nu îl cunosc. Toată lumea știe sau ar trebui să știe ce este un cadastru. Nu de alta, dar cu toți avem un teren, iar la o vânzare avem nevoie și de cadastru. Fie că e vorba de un apartament, sau o casă. De aici pleacă topografia. Localizarea terenului, localizarea casei. Extrapolând, construcțiile au nevoie de măsurători. Și au nevoie de precizie. Precizia în construcții este adusă de un topograf, un inginer geodez. Tocmai ca să ajute ca blocurile să se ridice vertical.
Eugen: Scanare 3D orașelor, înseamnă maparea orașului și transpunerea sa în format digital. Practic, sunt scannere la sol care măsoară cu peste un milion de puncte pe secundă sau peste 2 milioane de puncte pe secundă. Sunt scannere care se folosesc pe mașini sau scannere care se pun pe drone cu ajutorul cărora se mapează și se transpune terenul, instalația, clădirea sau chiar orașul în format digital, astfel încât primăria poate să facă oricând o consultare publică.
Eugen: Cel mai mare impact îl are scanarea 3D pentru clădirile de patrimoniu, mapându-le cu precizie. Știm, clădirile de patrimoniu sunt într-o stare avansată de degradare în România și, dacă se întâmplă ceva, ele ar putea fi recondiționate, restaurate exact așa cum erau în momentul T0. În partea de orașe, noi am adus din Finlanda o soluție. Avem o hartă în momentul de față, o hartă digitală. Majoritatea proiectelor noastre for fi aduse în harta respectivă, unde se vor aduce și toate informațiile din oraș, astfel încât putem să ne dăm seama, de exemplu, dacă se ridică un bloc lângă noi, putem să ne dăm seama unde va bate lumina pe 13 august. Dacă îmi va veni o umbră asupra casei... Ăsta va fi unul dintre avantaje.
Eugen: Prețurile pentru releveele prin scanare 3D sunt undeva la 2€/m2 dar pot să difere în funcție de gradul de detaliu, în funcție de arhitect, în funcție de cât de mult lucrează cu releveele 3D, modelele 3D reale, cât de mult prelucrăm noi releveele respective. Putem să oferim norul de puncte care e fix imaginea brută, digitală care iese după scanare sau putem să le modelăm noi în softuri dedicate pentru arhitecți sau constructori, astfel încât ei să lucreze în ceea ce se numește BIM - un standard internațional care în timp va fi adoptat și la noi. Toată lumea va lucra colaborativ în modelele astea 3D. De la arhitect, instalator, proprietar, toată lumea va vedea în timp real cum se modifică proiectul și va putea urmări în timp ce se întâmplă cu proiectul respectiv, având atât ultima variantă, cât putând să urmărească și diferențele între diferite scanări efectuate în momente cheie.

Află răspunsurile la întrebările de mai sus urmărind interviul realizat de Constantin Opriș în cadrul emisiunii FOCUS La Prima Oră – Prima TV.

Spor la construit, România!